ONU avertizează: Lumea se află în cea mai mare criză umanitară din 1945

ONU avertizează: Lumea se află în cea mai mare criză umanitară din 1945
Publicat: 11/03/2017, 11:29
„Suntem într-un moment critic al istoriei. Ne confruntăm cu cea mai mare criză umanitară de la construirea Națiunilor Unite”, a avertizat O’Brien. Din luna februarie, ONU a atras atenția că 20 de milioane de oamei din patru țări – Yemen, Somalia, Sudanul de Sud și Nigeria – se luptă cu foametea sau s-ar putea afla într-o asemenea situație în următoarea jumătate de an.
Soluția ar fi „un efort global colectiv și coordonat” și fonduri suplimentare alocate rapid statelor aflate în criză, pentru ca oamenii să nu moară de foame, spune oficialul ONU. Acesta a transmis că a informat Consiliul de Securitate asupra recentelor sale vizite în Yemen, Sudanul de Sud și Somalia pentru a evalua situația umanitară.
O’Brien a precizat și că e nevoie de un aflx imediat de fonduri pentru cei aflați în nevoie în cele trei țări și nord-estul Nigeriei: „Avem nevoie de 4.400 milioane de dolari pentru iulie și acesta este un cost detaliat, nu o sumă care ar putea fi negociată „, a declarat acesta.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Un bărbat de 45 de ani din Bucureşti şi-a infectat intenţionat iubita cu HIV. Individul...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Ies la lumină noi detalii în cazul accidentului din Suceava, în care au murit cinci...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Poveste plină de COMPASIUNE despre cum își îngrijeau oamenii de NEANDERTHAL COPIII BOLNAVI
Rusia a luat decizia astăzi, 3 Iulie. Au suspendat totul. Anunțul venit de la Kremlin
Un nou tip de locuri de muncă. Aplicația care a revoluționat piața
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Resturi din scoarța primordială a Pământului, descoperite în Australia
×